Ce cauta oamenii pe Google?

Nici nu va trece prin cap! Am sa redau mai jos la ce chinuri a fost supus celebrul motor de cautare Google de catre cateva persoane cunoscute, din pacate, de mine. Va las pe voi sa faceti un clasament.

-”ce barbat eram odata” (regrete, cumva?);

-”ginerica s-a furat mireasa” (las-o frate ca vine ea!);

-”sunt sofer adevarat” (fara numar, se stie!!!);

-”cum repar aspiratorul” (daca nu aspira poate sufla; foloseste-l la suflat prafu’!);

-”cum se pronunta vaia con dios” (curiosule! esti cumva chinez?);

-”da mama cu biciu in mine” (lasa femeia in pace ca are treaba!);

-”adi minune floarea vietii” (stii cum se mai zice la papadie?);

-”cat costa o portie de iahnie de cartofi la un restaurant normal” (cauta pe Google!).

Unicul Grigore Lese

Grigore Leşe, sau Grigore a li Ion Opriş, cum îi spun ţăranii din Stoiceni (Lăpuş), deşi a urmat Conservatorul din Cluj, a păstrat această manieră interpretativă învăţată în satul său. „Sunt mândru că sunt absolventul unui institut de folclor care se cheamă Ţara Lăpuşului; -ne mărturiseşte Grigore Leşe- cine sunt de fapt profesorii acestui institut?… Sunt oamenii minunaţi pe care i-am întâlnit de-a lungul anilor acolo, şi care aveau în sufletul lor nişte cântece deosebite, pe care le consider a fi cele mai reprezentative pentru spiritualitatea noastră românească: doinele, horile cu noduri, şi alte cântece din ceremonialul de nuntă, de cătănie, din viaţa păstorească, şi aşa mai departe.”

Reviste

Revistele pentru barbati de multe ori contin poze cu femei dezbracate. Revistele pentru barbati aduleaza femeile. In paginile lor regasesti retete de a cuceri femeile. In revistele barbatilor femeile nu sunt una si aceeasi cu nevestele, dar ei stiu ca sunt modificate in Photoshop. Redactorii revistelor pentru barbati sunt in general barbati casatoriti.

Revistele pentru femei de asemenea au poze cu femei dezbracate. Asta din cauza ca, fizicul femeii este o opera de arta ce trebuie admirata, in timp ce corpul barbatului este paros si denivelat si nu ar trebui vazut la lumina zilei. Revistele pentru femei aduleaza tot femeile, mai ales cele care nu accepta compromisuri si ii prostesc pe barbati. In paginile acestora gasesti retete de a cuceri barbatii, dar in nici un caz de a da curs victoriilor astfel obtinute. In revistele femeilor acestea se plang ca sunt singure, dar sfatuiesc cititoarele sa nu cedeze nici unui pretendent. Redactorii revistelor pentru femei sunt in general femei divortate.

Maturitate. Definitia misoginului.

Femeile se maturizeaza mult mai repede decit barbatii. La 17 ani o femeie poate fi considerata un adult. La 19 ani deja stie ce vrea:
- un barbat inteligent, (dar usor de prostit), foarte bogat (dar neaparat cu dorinte de a se imbogati si mai mult);
- egoist cu ceilalti (dar foarte darnic cu partenera lui);
- foarte frumos (dar nu mai frumos ca ea);
- ferm (dar blind);
- experimentat (dar naiv);
- preocupat de afacerile sale (dar aproape de sufletul ei);
- dorit de alte femei (dar foarte fidel…) etc.

La 17 ani barbatii inca mai colectioneaza surprize si se uita la filme cu karate. De aceea prieteniile din liceu rezista rareori. Ei se maturizeaza in jurul virstei de 30 ani, dar din pacate deja o fiinta mult mai inteligenta ca el ii arata un certificat de casatorie de acum 7-8 ani si 2-3 copii care au nevoie parca de toate lucrurile din lume. Daca vrea sa se trezeasca din acest cosmar, trebuie sa plateasca cel putin jumatate din munca tineretii lui si cel putin o treime din ceea ce va cistiga pina la adinci batrineti sub forma de pensie alimentara.

In incheiere definitia misoginului, citez din satiristul american Henry Louis Mencken: “ Un misogin este un barbat care uraste femeile la fel de mult pe cat se urasc ele intre ele“.

Despre lene, din alt unghi!

De cand e lumea, lenea a fost tot timpul considerata un defect. Cauza acestei nedrepte priviri asupra lenei sta în numarul foarte mare de oameni care nu pot fi decat harnici. Din punctul meu de vedere a fi harnic inseamna sa ai comportament de robotel si sa fii lipsit de creatie, iar toate astea iti tin corpul si mintea ocupata, ramanand fara resurse fizice si psihice sa evoluezi. In intelesul lor, lenea este un soi de opus al harniciei, ceea ce nu este doar gresit ci si  periculos interpretat. In intelesul meu, lenea este cea care te impinge să muncesti cat mai putin pentru a atinge un scop. Privita asa, lenea este un semn clar de eficientă si inteligenta. Istoria tehnologiei este istoria lenei. Practic toate descoperirile majore sunt rezultatul dorintei de a munci cat mai puțin. Pentru mine lenea a mers mana in mana cu curiozitatea creativa si dorinta de cunoastere.

Nu trebuie confundata lenea cu trandavia. Leneveala are o forma activa ce iti pune oridine in idei.  Lenea nu înseamna sa nu faci nimic. Lenea inseamna să fii liber să faci orice, spunea  Floyd Dell, un scriitor american.  Lenesii vor intotdeauna să faca ceva, pur si simplu fac altceva decât ar trebui din punctul de vedere ar harnicilor. Ei au o alta ordine  a priorităţilor.

Oare curiosii mor repede? NU? Pacat!

Dacă aş fi pus să dau o definiţie cât mai scurtă poporului român, primul lucru care mi-ar veni în minte ar fi acela că suntem o naţie de curioşi. Curioşi  în sensul de scormonitori asidui, mereu în căutare de dedesubturi convenabile oricărei discuţii în maiou. Asta este forma mai grava de curiozitate. Cea care de multe ori se transforma in nesimtire. De ce nu putem sa ne vedem de ale noastre fara sa fim interesati de ce ascunde vecinul in beci?

O alta forma de curiozitate este cea de complezenta. “Ce mai faci? Da? Mă bucur. Şi nevastă-ta? Da? Ce bine. Părinţii, sanatosi? Ei, vârsta, toţi ajungem până la urmă acolo, ce să-i faci, aşa e viaţa… Altfel, bine? Sănătos? Ce vreme nasoală. Da, a zis că ploua toată săptămâna. Eh, asta e, ce să facem. “ De câte ori ne întâlnim cu cineva cunoscut, indiferent de sex şi vârstă, cu care n-avem nimic în comun, trebuie să debităm mereu aceleaşi idioţenii formale, acelaşi truisme, aceleaşi banalităţi inepte. Teama de a nu fi catalogaţi drept nepoliticoşi, prost crescuţi, necivilizaţi, nesimţiţi ne face sa ne purtam asa penibil.  De ce nu ne limitam la un simplu salut? Poate nu am chef sa ascult. Poate nu am timp de pierdut. Poate nici tu!

…pe direct!

Cunoasteti oameni ce, in primele 10 de minute de cand au fost prezentati cuiva, au grija sa specifice – asa, ca sa nu existe vreo umbra de indoiala – “Eu sunt o persoana care zice in fata cand are ceva de spus” si, ca sa fie la maxim credibilitatea, intaresc si cu un “Eu sunt ardelean si stii ca ardelenii…” ? Nu as vrea sa generalizez, dar multi  inceap o conversatie trambitind ca spun totul in fata…

Pana la urma ce este asa mare scofala sa spui totul in fata?! Auto-laudarosenia cu pricina este gandita prost de la inceput. Sunt atatea situatii in care nu e indicat sa rostesti exact ce iti trece prin minte. Unde am ajunge daca ne-am auzi unii altora gandurile? Suntem oameni, am stabilit un cod de politete care sa armonizeze viata sociala.

Ma indoiesc ca persoanele mai sus mentionate vor spune vecinei la parter in loc de “buna ziua”, “mai stai dracu in casa babaciuneo, ca nu mai prinzi urmatoarea pensie in ritmul asta”, sau “colegilor de serviciu in loc de “buna dimineata”, “bai aratati ca dracu, iar ati stat in carciuma pana dimineata?”

Un om dintr-o bucata se vede destul de repede, nu trebuie sa specifice asta; daca specifica treceti-l pe lista de suspecti!

Pieton pentru 30 de zile

Sambata pe la 11 in timp ce scoteam masina din parcarea Praktiker Militari, gura casca fiind, am lovit usor masina unui alt gura casca. Un vecin de cartier, ce traieste, doarme si se hraneste  la 2 blocuri distanta de al meu. Dupa constatarea avariilor am purces sa ne cerem scuze unul altuia, pentru faptul ca beleam ochii in alta parte, si m-a rugat sa nu mergem la politie pana nu vine prietena lui de acasa cu actele (buletin, permis, etc). Omul vroia sa mergem la politie pentru a-si repara pe RCA-ul meu, aripa strambata (eu mi-am zgariat putin numarul).

Am ajun la Biroul de accidente usoare de la sectorul 6 convinsi ca vom fi amendati pentru culpa comuna. Acolo am aflat ca parcarea nu este proprietate privata ci se numeste Aleea Praktiker de pe Bvd Iuliu Maniu, deci se aplica codul rutier. Bineinteles ca trebuia sa-i dau omului prioritate pentru ca venea agale din dreapta. Pentru asta am cotizat frumusel cu 180 de lei la bugetul Ministerului Administratiei si Internelor si am ramas  30 de zile fara permis de conducere, asta in cazul in care promovez examenul de testare a cunostintelor rutiere.

Acum imi blestem idiotenia si ma pregatesc, ca un elev silitor ce sunt, pentru examenul de redobandie “13 din 15″.

Confuz -1

… de cand se stie nu a avut porniri violente. Poate de vreo doua ori. Prima data cand o masina i-a omorat cainele iar a doua oara cand doctorul i-a extras maseaua care nu trebuia.

Azi a surprins o persoana cand ii cauta in cutia de scrisori. A plesnit-o!

- De ce dai intr-o doamna, mitocanule?, a strigat vecinul de palier.

Nu observase ca e o doamna. Avea miopie social-indusa. Nu mai distingea sexele, lua sanii drept pectorali, confunda pantalonii cu fustele, iar cerceii de mult nu mai erau un semn distinctiv.

- Imi cer iertare! Oricum nu am dat tare, zice strangand mai bine cordonul de la halat.

- De, nici barbatii nu mai sunt ce au fost, riposteaza doamna solida, in pantaloni si tunsa scurt!

Snobism de lux

Constat ca cel mai putin afectat de colapsul economic este sectorul bunurilor de larg consum. Este si normal. Chiar si pe criza, ne spalam pe dinti sau avem nevoie de hartie igienica.

Mai constat ca in magazine gasesti produse la preturi de 2-3 ori mai mari fata de alte tari. Preturile sunt mai mari cu cel putin jumatate din suma. Iar romanii cumpara. Dorinta de a cumpara produse la moda este mai mare decat pretul nejustificat de mare.  Daca vedem un articol vestimentar de 500 de lei inseamna ca este la moda si atunci  trebuie sa-l avem si noi. Strangem cureaua pentru o luna si ne mandrim cu noua achizitie “de lux”.

Importatorii justifica preturile crescute prin faptul ca puterea de cumparare a romanilor este mai mica decat cea din Europa de Vest sau din Statele Unite. Astfel, acestia importa o cantitate mica de produse pe care sunt convinsi ca o pot vinde. Cu cat cantitatea este mai mica, cu atat creste pretul de import pentru fiecare produs in parte. O explicatie reala dar care nu justifica dublarea sau chiar triplarea pretului din magazinele din Romania.

Dar cand snobismul este considerat de fapt lux, nu facem altceva decat sa incurajam specula. Judecand dupa aceste criterii, putem spune ca ne cam meritam soarta.

Va prezint un produs revolutionar care face parte din categoria de mai sus:

De la durere la placere

Un om care simte o durere puternica, de mult timp, constanta, are ca unic scop vindecarea. Fie ca este o durere fizica sau sufleteasca, simtind-o in fiecare moment si constientizand faptul ca ii afecteaza viata, tot ce vrea este ca ea sa se termine. Viata sa nu-i mai fie influentata negativ, sa fie liber, sa se poata bucura de lucrurile bune sau macar sa poata suferi din alte motive.

Starea de Nedurere este mai importanta chiar decat starea de Placere. Fiindca este foarte aproape de Durerea pe care ai simtit-o, la care nu vrei sa te mai intorci. Este mai mare diferenta dintre Durere si Nedurere decat dintre Nedurere si Placere.

Starea de Nedurere este cea mai placuta, daca putem spune asta, mai placuta decat Placerea. Asa e de fiecare data dupa ce pierdem ceva si regasim. Se stie ca oamenii nu stiu sa aprecieze ce au pana nu pierd. Nu stii sa te bucuri cu adevarat de viata pana nu te imbolnavesti, pana nu esti mai aproape de a nu fi. Daca ai norocul sa revii la sanatate si viata, atunci te bucuri de toate micile placeri ale vietii. Poti zambi. Este o stare minunata.

Un scop precis atunci cand simti Nedurerea este sa vrei sa pastrezi lucrurile asa. Sa nu te mai intorci niciodata la Durere. Ai zice ca ai putea sa-ti doresti Placerea si asta sa fie scopul tau.

Scopuri.Capacitati.

De-a lungul vietii oamenii cauta sa-si satisfaca, in mod esential,  patru scopuri majore in viata: Iubire, Bani, Sanatate si Realizarea sinelui. Cele patru scopuri joaca  rolul de instrumente de masura si pot fi uneori si scala de valori. Raspunzand la cele patru intrebari, de fapt se raspunde la intrebarea “Cat de mult ma satisface viata actuala?”.

O persoana, pentru a-si atinge scopurile, poate dispune de patru capacitati: capacitatea mintala (de a raţiona, abstractiza, sistematiza, vizualiza sau folosi limbajul), capacitatea fizica (a trupului de a functioana normal), capacitatea emotionala (sau inteligenţa inimii,  se referă la capacitatea de a cultiva relaţii interpersonale sănătoase; este zona empatiei şi a abilităţilor de comunicare) si capacitatea spirituala (este motivaţia profund umană de a căuta semnificaţii şi legătura cu sistemele mai largi din care facem parte precum familia, naţiuna, civilizaţia, univers, etc.).

Cele patru capacităţi ale omului nu pot fi măsurate, deci ele au o valoare practică foarte mica. Fără o formă de măsurare nu putem şti care este progresul înregistrat sau dacă nu cumva capacitatea noastră de a ne atinge scopurile este diminuată. Asadar scopurile trebuiesc privite ca instrumente de monitorizare a celor patru capacitati.

Astfel, putem creea un  sistem cu autoreglare în care capacităţile sunt folosite pentru atingerea scopurilor (creşterea calităţii vieţii). Prin urmare, fiecare om poate să “măsoare” gradul în care îşi exprimă inteligenţa (capacităţile) în funcţie de gradul de satisfacţie pe care îl are în realizarea celor patru scopuri.

Despre complexe

În mod obişnuit, înţelegem prin complex un sentiment de vinovăţie sau un sentiment de inferioritate. Uneori el ne apare ca un “corp străin”, un virus care nu permite să ne bucurăm şi să reuşim. Alteori, foarte vechi, complexul este greu de identificat, purtându-l oriunde, mascat şi totuşi puternic.

Un complex se manifestă, “trăieşte”, sub forma unor comportamente, imagini, emoţii, care împiedică adaptarea la situaţii şi probleme mereu noi. Metaforic vorbind, complexul ne “încarcerează”, ne limitează libertatea de alegere, ne face să ne simţim purtătorii a “ceva” asupra căruia nu avem deplină cunoaştere sau putere.

În fiecare dintre noi, într-un mod mai mult sau mai puţin grav, s-au format de-a lungul vieţii, în trecut, reacţii, moduri de a fi, care ne împiedică, paralizându-ne resursele şi şansele de reuşită. Există astfel provocări ale prezentului care “trezesc” aceste complexe şi, conştienţi sau nu, jucăm şi rejucăm fără încetare aceleaşi scenarii, trăim aceleaşi sentimente năvalnice, ne conducem după aceleaşi reguli de conduită care ne-au generat probleme în trecut. Existenţa noastră este atacată la provocările prezentului de complexele noastre.

Când cineva devine conştient de faptul că poartă un complex sau mai multe, încearcă o stare de jenă, tinde să se retragă în anumite situaţii sau în general. Ceea ce trăim, sunt sentimentele şi reacţiile fizice: ruşine, dezgust, indispoziţie, dorinţa de a fugi, imposibilitatea de a vorbi etc. Uneori, acestea sunt trăite confuz, fără a avea legătură aparentă cu situaţia în care ne găsim. Nu avem cunoştinţă de un complex ca atare, ci doar de efectele lui. De aceea, este posibil ca, prin atenţie, să descoperim tipul de situaţii care provoacă sentimentele respective.

Când se manifestă un complex, apărem în ochii celorlalţi ca nişte persoane stereotipe, repetitive, excesive şi inadaptate. O puternică indispoziţie se citeşte zi de zi. Atunci fiecare persoană complexată atribuie aceste comportamente “firii sale” sau principiilor personale, oferind foarte multe explicaţii. Justificările sunt inutile.

Texte pentru sefi!

Imagineaza-ti urmatoarea situatie:

Te trezesti dimineata si nu ai nici cel mai mic chef  sa mergi la munca. Vremea de afara e superba si vrei sa iesi la plimbare. Trebuie sa-ti suni sefu’ pentru  abureala de rigoare. Problema e ca starea  de beatitudine este prezenta pentru a doua oara luna asta. Ce texte bagi?

1. Buna ziua! Sefu’, stiti problema aia de sanatate despre care v-am vorbit? Trebuie sa refac niste analize, asa ca vo rog sa-mi dati o zi libera! (problemele medicale prind intodeauna!);

2. Sefu’, dobitocul de la 5 iar m-a inundat. Sper ca nu e o problema daca raman azi acasa! Cum de ce ??? Sa-l convinga sa repare teava aia odata!  Aoleu, trebuie sa mai si zugravesc dupa dobitoc! (foloseste-o si uit-o cateva luni!);

3. Am o mare problema, ala micu  se simte foarte rau si trebuie sa-l doftoricesc. (ala micu poate fi orice: copil, catel, purcel);

In continuare va las pe voi sa va ganditi la situatii plauzibile!

Fenomenul Tudor Gheorghe

“De fiecare dată când îl ascult – şi asta se întimplă des – Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românescă – populară şi cultă – poate mişca munţii. (…) Problema mea, inhalând prin toţi porii melodia fiinţei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrima de dragoste, admiraţie şi mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai uşor să-l pup.” (Marin Sorescu (1988))

“Tudor Gheorghe are o memorie fenomenală şi asta explică cum a putut să îndeplinească totul fără a trezi bănuieli, pentru că atât cât îi ştim, bătrînii lăutari cad la bănuială când sunt fotografiaţi pe hârtie. Într-o emisiune am putut auzi de la acest menestrel varianta cea mai cutremurătoare a “Mioriţei” şi nişte cântece haiduceşti cum nu mai aflasem. (…) Scriu cu toată răspunderea că de la Maria Tanase nu am avut o personalitate mai puternică în ce priveşte comorile noastre folclorice ca acest tânăr şi neîntrecut actor din Craiova.” (Eugen Barbu (1971))

“Poate sunt, cum frumos spunea Paunescu, un mare poet care se ignora.” (Tudor Gheorghe)

Tudor Gheorghe-Au inebunit salcamii

Tudor Gheorghe-Ionel, Ionelule

Balaceanca’s Got Talent!

In peisajul autohton al muzicii romanesti, s-au strecurat diversi indivizi si individe ce polueaza fonic mediul ambiant. Toate pipitele pana in 20 de ani, care nu au nici o problema in a-si etala silicoanele puse in rate, vor sa devina soliste “sexy si rele”. Dureros este ca televiziunile ii promoveaza. Batalia pentru audienta se poarta la cele mai joase nivele. Calitatea emisiunilor de acest tip a atins cote alarmante. Uimitor este ca prind la public.

Dar asta nu e tot. Mai nou a aparut nu nou curent muzical.  Muzica handicapatilor mintali, fara acte (cred ca se poate numi disco-retard!). Cativa descreierati, ce au o grava problema asupra perceptiei realitatii, si despre a caror inteligenta eu ma indoiesc profund, au prins o nisa in behaiala actuala-numita muzica moderna. Daca nu stiati, aceste primate, carora le functioneaza doar sistemul nervos vegetativ, au si FANI!!!

Doamnelor si domnilor, cu scarba va prezint doi furunculi cu pretentii de artisti: Fernando de la Caransebes si Roxana Oancea aka Roxy Manelista, iar la final un featuring de exceptie cu cei doi. Rog femeile gravide si persoanele cu probleme cardiace sa vizioneze fara sonor!

Fernando de la Caransebes

Roxana Oancea aka Roxy Manelista

Fernando feat. Roxy

…si altii au “artistii” lor! Reh Dogg- Why must I cry

Romania-Land of kitch!

Cu ceva ani in urma am petrecut cateva zile la Neptun. In perioada aia Mamaia inca nu avea statutul de mare fita, iar Costinestiul si Vama apartineau inca studentilor. In Neptun veneau oamenii ce doreau liniste, verdeata si aerosoli. De cand am descoperit Neptunul ma incapatanez sa vin in fiecare an, macar o zi-doua, desi statiunea s-a degradat simtitor in timp.

Weekend-ul trecut, profitand de ziua libera de Rusalii si manat de noua campanie de promovare a turismului romanesc, lansata cu mare tam-tam de doamna ministru Elena Udrea (Romania-Land o chioce!), am plecat la mare! Mai exact la Neptun. Drumul pana acolo destul de liber. La intrarea in statiune, dupa calea ferata, localnici scutura cheile de la locuinta personala in aer, semn ca  doresc  sa faca niste bani neimpozabili cu turistii dornici de chilipiruri. Majoritatea hotelurilor sunt inca inchise. Turisti putini. Parca ceva mai multe cosuri de gunoi. Pasesc prin bazarul ce duce spre plaja. Sunt in paradisul culorilor: slapi verzi, prosoape portocalii, saltele rosii cu albastru,…

-Cat e portia de hamsii?, intreaba domnul din fata mea pe vanzatorul de la toneta.

-Patru lei domnu’!Vreti cu mujdei sau cu Helas?, raspunde vanzatorul partial acoperit de muzica, data la volum maxim, din spatele lui.

Imi continui drumul printre masinile parcate pe trotuar. Majoritatea sunt cu numere de Bucuresti. Pe plaja primul soc este pretul sezlongului: 15 lei! Nisipul e plin de mucuri de tigara, pahare goale de bere si caini. Pe aleea ce duce pana aproape de mare, in mijlocul plajei trona un Logan rosu de Bucuresti. Langa el, pe cearceafuri, cateva perechi mancau seminte de floarea soarelui. Vreo 10 turisti chinezi se amuzau copios pentru ca ingropasera pe unul dintre ei in nisip. Dupa cum tipa cel in cauza cred ca exagerasera cu nisipul.

-Libertatea, Cancan, integrame usoare, striga tipul cu tenul masliniu trecand pe langa mine.

La restaurantele de pe plaja bate vantul. Putinii clienti ies repede dupa ce vad preturile prea mari pentru perioada asta a anului. Cel mai vandut aliment este berea.

-Fratioare, era mai ieftin anu’ trecut la bulgari decat acum la noi, exclama suparat tanarul si da a lehamite din mana!

Dupa doua zile jumatate am parasit atmosfera “boema” din Neptun.

Romania-Land of choice!, poate… dar in sezon!

Sarmalele Reci-Sprit de vara

Nostalgii

Cateodata ma gandesc la cat de repede se schimba lucrurile. Parca mai repede decat ma pot eu adapta. Azi gasesti peste tot laptop-uri, internet, sisteme 7.1, camere video, mobile, avioane. Ieri cautam TV alb-negru (Sirius), magnetofon (Maiak), aparat foto cu film (Smena), ceas de mana (Raketa), plecam in excursii cu autocarul sau trenul. Azi EMO, ieri Pionieri. Azi House, ieri Folk. Azi Tradati in dragoste, ieri Telecinemateca. Cu siguranata schimbarile sunt in bine, dar mi-e dor de zilele de atunci. Suc Brifcor, inghetata Polar, bicicleta Pegas, filme gen Racheta alba, Ciresarii si Pistruiatu’ iar turta dulce era turta dulce!

Pentru a ne aminti vremurile de atunci (cine le-a trait) sau sa surprinda (placut sper!) pe cei care nu erau nascuti, am pus genericul de la Telecinemateca si genericul desenelor animate de pe postul public bulgaresc (nu cred ca am ratat prea multe episoade!). Nostalgie placuta!

James Last – This is my song, melodie compusa de Charlie Chaplin pentru filmul A Countess from Hong Kong.

Poop TV

Pentru ca muzica de calitate este unul din hobby-urile mele, am incercat zilele trecute sa urmaresc un post tv romanesc de profil. Dupa vreo 15 minute, adica Geo Da Silva, Anda Adam si ceva publicitate, am inchis televizorul si am mai vorbit singur inca vreo doua. Injuraturi, fireste! Sa-i fi prins eu oare intr-un moment prost? Noroc cu Youtube…

The Eagles-Hotel California

Refulari premeditate

A trai in Romania este ca si cum ai face parte cu buna stinta dintr-un experiment social. Scopul experimentului? Crearea unor noi arme de distrugere in masa. Proiectantul? Statul roman. Resurse? Costuri? Nu exista date oficiale. Strategia este simpla dar foarte inteligent gandita:

Primul pas. Se pun in functiile de conducere din institutiile publice persoanele ce au sustinut financiar campaniile electorale ale alesilor si al caror IQ tinde spre numarul de la pantofi.

Pasul doi. Noii dom’directori, ca sa nu se simta eclipsati, se vor inconjura de persoane asemanatoare lor dar mai slabe intelectual. Angajarile continua, piramidal descrescator, cu rudele acestora pana se ajunge la doamna plictisita si sictirita de la ghiseu.

Pasul trei. Masinaria incepe sa functioneze si se trece la stadiu de teste. Pe principiul ca in Romania nu poti merge nici la WC-ul public fara o hartie cu 5 stampile puse la 7 ghisee din 10 institutii de stat, nu mai trebuie decat putina rabdare.

Pasul patru. Cetateanul vine, se enerveaza, se enerveaza, se enerveaza si la un moment dat isi baga piciorul si pleaca acasa plin de spume, unde explodeaza in sanul familiei.

Bomba functioneaza!!! Din timp in timp mai trebuiesc facute reglaje fine. Cand se observa scaderea eficientei se lanseaza ipoteza inghetarii salariilor la institutiile publice.

Acum efectul este garantat!