Curaj!
Curajul este o trasatura de caracter care implica vointa de a implini un scop in ciuda opozitiei externe sau interioare individului. Curajul inseamna sa vrei sa duci la capat o sarcina in ciuda greutatilor anticipate si a chemarii interiorare de a fi prudent sau comod. Curajul este legat atat de capacitatea fizica a unui individ cat mai ales de capabilitatea sa emotionala, psihologica de a-si asuma pe de-antregul riscurile si povara ducerii la bun sfarsit a lucrului de implinit. Curajul este un act constient, deliberat, chiar daca apare uneori spontan, ca un mod de reactie primara.
In general curajul este asociat cu barbatia, puterea, neinfricarea, eroismul si sacrificiul. Oamenii recunosc curajul si-i celebreaza pe cei curajosi.
Dar cat de normal este sa fi curajos? Eu nu cunosc o anume modalitate de masurare a curajului. Cred ca exista o doza de curaj in fiecare din noi, dar acest curaj se “trezeste” doar pentru situatii specifice fiecaruia din noi, de exemplu unii reactioneaza “curajos” doar din orgoliu, altii cunt curajosi mereu dovedind o temeritate nativa. Dar acestia din urma sunt mai meritosi ca altii? Personal nu cred in acesta ierarhie desi spontan, ca un individ oarecare, cu o existenta comuna, sunt inclinat sa admir oamenii curajosi si bravi.
Curajul este foarte relativ. Ceea ce pentru cineva pare ceva normal, pentru altul poate parea un act de mare curaj. Nu-ti pot da acum exemple, dar sunt convins ca gandind un pic, fiecare le poate gasi.
…cum ar fi alpinismul utilitar!
N-as spune ca e relativ, ci subiectiv mai exact.
Eu sunt o fricoasa. Mi-e teama de tunete, mi-e teama de apa, de foc, de inaltimi abrupte, de serpi, de animalele salbatice, si de atat de multe altele incat… cu greu gasesc ceva pentru care sa ma numesc “curajoasa”. N-as vrea sa fiu pusa in situatia de a fi curajoasa pentru a-mi salva copilul. Atunci as incerca sa fiu. Din rasputeri. Nu stiu insa daca in curaj sta totul. Si, fiind atat de fricoasa ii apreciez foarte tare pe curajosi.
Anumite persoane isi aleg locuri de munca unde este nevoie de curaj. Asa credem noi. Pentru mine a fi pilot, a fi pompier, a fi miner, a fi chirurg presupune in primul rand curaj. Dar, sunt sigura ca un pilot intrebat de ce este nevoie pentru a practica meseria aceasta, nu va spune in primul rand “curaj”.
Cei pe care noi ii numin curajosi nu se considera astfel.
Cunosc un pompier care nici nu mai stie de cate ori s-a aruncat in flacari si cate vieti a salvat. Se teme de serpi. Teribil. As putea sa spun despre el ca nu este curajos?
Curajul pentru unii este normalitate pentru altii. Se pare ca traim intr-o lume relativa…
@noapteaiguanei tu vorbesti aici de fobii, si asta e cu totul altceva, zic eu..
Totul este relativ… Chiar şi curajul. Uneori – chiar şi în dragoste – ne lipseşte…
Cristian, da-mi te rog voie sa-i raspund lui Cristian Lisandru.
Nu pot accepta atata relativitate de la un scriitor de talia ta, mai ales in dragoste…
Scrierile tale spun cu totul altceva.
Daca ai amabilitatea , formuleaza te rog, un raspuns care sa ma convinga , nu de alta dar nu vreau sa risc relativitatea.
Ganduri din cele mai bune!
Geanina, barbatii au tendinta sa se apere unii pe altii. Cristian a vrut sa spuna ca atunci cand iubesti doar varsta este relativa, nu si sentimentele. Chiar si cei mai neinfricati barbati isi pot perde curajul atunci cand iubesc!
M-a topit răspunsul tău, dar te rog , insist chiar sa răspundă Cristian Lisandru…
Daca-mi este permis, “Totul este relativ”… pana si afirmatia ta
)
Curajul, ori îl ai, ori nu, aici nu se umblă cu jumătăţi de măsură…
Cine oscilează, e pierdut…
Întotdeauna acţionez , nu stau pe gânduri, o clipă poate însemna viaţa cuiva şi chiar dacă nu ştiu să înnot, fac tot ceea ce îmi stă în putinţă să-i acord ajutor cel ce se luptă cu apele, sunt convinsă că în acel moment Dumnezeu mă va învăţa să innot pentru a salva acea viaţă, iar eu nu aş ezita să o fac.
Nu bat câmpii, am avut nişte experienţe…
O zi de mare frumuseţe să ai, Cristian!
Poti deveni curajos pe parcursul vietii dar asta intr-o mica masura. Curajul este mai mult nativ.
Geanina, atunci când am spus că este vorba despre o relativitate a curajului, m-am referit chiar la mine. Am trăit o astfel de experienţă la un moment dat, n-am avut curajul să merg către ACEEA care aştepta, i-am spus că nu se poate, cu toate că aş fi urmat-o. Sau i-aş fi ieşit cu braţele înainte în întâmpinare… Şi asta este. Uneori, aşa după cum am spus, ne lipseşte curajul. Chiar şi în dragoste. Probabil că în balanţa personală a atârnat mai greu latura conservatoare… Acum sunt cu altcineva şi nu o dată m-am întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă aş fi avut mai mult curaj într-o anumită zi… Şi n-are nicio legătură cu “scriitorul” din mine…
Curajul: avem o idee generala ce inseamna asta, si catalogam ca si curaj in mare cam ceea ce se incadreaza, este un subiect atat de amplu: eu admir curajul celor ce indraznesc sa-si recunoasca greseala si incearca sa repare, admir curajul celor care batuti de soarta in fiecare diminineata se trezesc si lupta sa prinda si seara, iubesc curajul celor care fac tot posibilul sa pastreze inocenta celor mici, curajul celor care lupta cu ei insisi de fiecare data cand vor sa renunte….si Doamne cat de lunga poate sa fie lista cred ca am putea vorbi ore intregi. O zi superba
Cristina, cu siguranta curajul este o calitate. Curajul dus la extrem poate dauna in aceeasi masura.
Simion, mi-a placut articolul tau, am citit si comentariile, sper sa nu fi suparat pe cineva ca am indraznit chiar sa-mi fi dat cu parerea
Am ajuns la articolul tau cautand o imagine care sa se potriveasca articolului pe care l-am scris si eu pe tema curajului. Cred ca articolele noastre s-ar completa cumva. Daca mai ai si tu alte completari, te astept cu drag.
Corneliu,
Chiar ma bucur ca ai trecut pe aici… Am sa citesc articolul tau si vin cu feedback!
Mi-am permis sa folosesc imaginea din articolul tau, dar nu fara a pune link de la ea catre articolul tau. Sper ca am procedat corect
Sa-ti fie de bine!