Examen in anul I de facultate. Profesorul sta cu fata la geam – studentii copiaza pe rupte. Cand profesorul se intoarce cu fata la studenti, toti se prefac ca scriu de zor… Examen in anul II de facultate. Profesorul sta cu fata la geam – studentii copiaza pe rupte. Cand profesorul se intoarce cu fata la studenti, acestia copiaza in continuare. Cand profesorul bate cu pixul in masa, studentii se prefac ca scriu de zor. Examen in ultimul an de facultate. Profesorul sta cu fata la geam – studentii copiaza pe rupte. Cand profesorul se intoarce cu fata la studenti, acestia continua cu copiatul. Cand un student din ultimele randuri bate cu pixul in masa, profesorul se intoarce cu fata la geam.
Briza Atlanticului imi racoreste fata. A venit iar seara si am ajuns la far si, ca de obicei, nu m-a asteptat nimeni la usa, nu s-a bucurat nimeni ca am ajuns… doar pisica se gudura usor pe langa mine…in rest…gol. Poate mult prea gol avand in vedere ca sunt tanar si… totusi nimeni nu ma asteapta acasa. O sa ma bag iar in patul gol, rece si mult prea mare pentru o singura persona; o sa ma uit peste pozele de inainte sa fiu numit Strajer al farului; o sa imbratisez perna pe care dorm singur de doi ani.. si o sa visez.. doar asta mi-a ramas. Oare mai exista persoane asa triste si singure ca mine?! Oare familiei si prietenilor le mai pasa cat de cat de mine, se mai intreaba oare ce fac, cum imi merge??? Singuratate… Au trecut aproape 2 ani de cand totul s-a sfarsit, de cand visele au devenit cosmaruri, de cand soarele a incetet sa mai rasara pe strada mea, ci pe mica insula din mijlocul Atlanticului… Foarte mult timp si cu toate acestea nu reusesc sa ma obisnuiesc singur!
Un tip oarecare astepta in Maybach-ul sau culoarea verde la semnafor, cand, fara sa observe, in spatele acestuia intra cu viteza mare un alt tip, fiind la volanul unui Fiat Seicento. Soferul Maybach, doar foarte putin zdruncinat, se uita pe displayul computerului de bord, cand tocmai ii aparu un mesaj nou:
“New hardware found!” “Do you want to install it?”
Imi place sa vanez singur. Nu cu haitasi, caini si alti 20 de vanatori. Prefer sa stau singur la panda in vreo tufa iar cand apare vanatul ridic pusca la ochi, imi tin respiratia si trag! Poc! E simplu! Tocmai de aceea, de ani buni, rezist rugamintilor nevestei mele de a o lua la vanatoare.
De dimineata nu am mai rezistat si am luat-o cu mine. Ajunsa in padure, imbracata regulamentar, asculta constincioasa explicatiile mele: cum se tine pusca, cum se tinteste, cum se apasa pe tragaci. Îi mai spun, de asemeni, că atunci cand a impuscat un animal sa se grabeasca la el, ca nu cumva un alt vanator sa-si însusească trofeul. O las intr-o tufa, iar eu ma camuflez intr-o alta mai in spatele ei, ca asa e mai sigur…
Dupa putin timp aud dinspre nevasta-mea o împuscatura şi vociferari. Pornesc într-acolo şi o vad certandu-se zdravan cu un alt vanător asupra unui leş de animal. Apropiindu-ma, îl aud pe vanător strigand:
- Bine duduie, bine, e-n ordine, ne-am înteles, cerbul e al dumitale. Dar lasa-ma cel putin sa scot şaua de pe el…
Un roman, un tigan si un ungur. Pescuiesc. La un moment dat li se incurca unditele si prind toti trei un pestisor de aur. Pestisorul le zice ca le va indeplini o singura dorinta la fiecare.
Ungurul zice: – Eu vreau ca toti ungurii sa se adune in Ungaria si sa fie bogati si fericiti! Si dispare.
Tiganu zice: – Eu vreau ca toti tiganii sa se adune in India si sa fie bogati si fericiti! Si dispare.
Romanu’ se uita in toate partile si il intreba pe pestisor:
- Ungurii sunt in Ungaria? – Da. – Toti? – Da. – Si tiganii in India ? - Da. – Toti? -Da.
Din capul locului vreau sa va zic ca Elena Udrea are calitati ascunse. Prima persoana publica ce (i le-a ghicit prin haine) le-a descoperit a fost, primul marinar al tarii, capitanul Basescu!
Privitor la (subiectul) Elenea Udrea, in general am o atitudine pro iar in special una contra.
Cred ca si domnii din poza de mai jos sunt deacord cu mine! Urmariti-le privirea, domnii sunt descoperitori de talente…
- Domn’ Presedinte, ce dracu domne’, priviti-ma in ochi, unde va uitati? Sunt oameni de fata…
Acest articol este scris in cadrul jocului “Sa aberam pe o tema data”. In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceata tema si ceilalti participanti si anume:
Dupa ce a castigat inca odata alegerile anul trecut in decembrie, domnul presedinte Basescu ne da posibilitatea sa testam pe pielea noastra, deja celebra lozinca a domniei sale, “Iarna nu-i ca vara”. Desi suntem in 5 ianuarie 2010, adica in plina iarna, firma ce asigura termoficarea orasului Bucuresti, s-a hotarat brusc sa falimenteze. Consecintele? Baie la lighean cu apa calduta, incalzita in prealabil la aragaz. Cum aceeasi firma asigura si dezmortirea caloriferelor, va recomandam sa va spalati imbracati pentru a evita riscul unei gripe severe.
Acest articol este scris in cadrul jocului “Sa aberam pe o tema data”. In afara de mine, in cursul zilei de azi vor abera pe aceata tema si ceilalti participanti si anume:
Că viaţa este nedreaptă, ştim cu toţii… La fel de cert este că Dumnezeu îşi coboară îngerii pe Pământ… Totuşi nu înteleg de ce nu suntem lăsaţi să ne bucurăm îndeajuns de ei!
Azi Dumnezeu l-a vrut înapoi pe Andrei. Oricat l-au rugat părinţii Cornel şi Georgeta Mercuţ, EL a fost de neclintit. Valorile trebuie păstrate sub aripa SA, printre cei fără de păcat. După ce s-a convins că Andrei poate să lupte cu leucemia, ba chiar e aproape s-o învingă, Dumnezeu a hotărât că are nevoie de un asemenea străjer al purităţii. Fiu de medici, el însuşi viitor medic, nici că se putea să nu asculte glasul LUI.
Andrei, acum când stai în dreapta Domnului, priveşte-ne şi zâmbeşte cu prospeţimea celor 21 de ani!
Să ascultăm, împreună cu Andrei, poezia Manifest pentru sănătatea pământului:
Manifest pentru sănătatea Pământului
Aproape am ajuns să ne mândrim
Că mai rapid în acest veac se moare,
Că noi ne-mbolnăvim şi suferim
De boala bolilor fără scăpare.
Stupizi actori ai tragicului rol,
Mai şi avem puterea inumană
De a vorbi despre acestă rană
Ce va lăsa pământul strep şi gol.
Noi sântem fiii veacului bolnav,
Noi sântem canceroşii de elită.
Nu ne mai vindecăm cu nici un praf,
Bieţi iovi pe o planetă părăsită.
Şi mai avem şi straniul obicei
De-a spune, şi-n piept a ne şi bate
Că moartea ne-a făcut averea ei
Vânzând înstrăinata sănătate.
Şi chiar acum, când eu acestea scriu,
Când vă vorbesc plângând la fiecare,
Pentru un om sub cer e prea târziu…
Un om măcar ireversibil moare.
Oameni politici încă sănătoşi,
Bărbaţi puternici situaţi la cârmă,
Priviţi acest pământ de canceroşi!
Uitaţi-vă voi înşivă în urmă!
De nu cumva sunteţi şi voi pândiţi
Şi de sfârşitul nu vă e departe,
De nu v-a pus în drum ca să-i stârniţi
Ogarii de cenuşă muma moarte.
Şi dacă vă convingeţi că-i real,
Că omul hăituit de moarte este,
Că zeul lumii cade de pe cal
Străpuns ca de leucemii celeste,
Dacă nevasta unuia stă sub
Puterea bolii mari ca într-o cuşcă,
Dacă e cancer într-al lumii trup
Şi-n nervii ei miros de praf de puşcă,
De ce luptaţi cu armele de foc
Şi-aţi dus mortea la perfecţiune?
De ce nu puneţi banii la un loc
Pentru aflarea leacurilor bune?
Ca nu atât un ne-nsemnat câştig
Al vreunui doctor să ne enerveze,
Ci banii daţi pe moarte şi pe frig
Să pună omenirea-n paranteze.
Nu-i număraţi ilustrului chirurg
Banii luaţi pe grave operaţii
Dacă nu ştiţi şi banii care curg
Ca să distrugă rase, neamuri, naţii!
Mătuşa mea face economii
La gaz, lumină şi ades la carne
Fără a-nţelege şi a şti
Că-n spate omenirea-i pune coarne.
Degeaba sânt chemaţi marii sărmani
Cureaua să o strângă cu credinţă,
Când voi zvârliţi fără vreo trebuinţă
Sudoarea lor şi-a sutelor de ani.
Ne mor părinţi de cancer şi ne mor
Copii şi fraţi, şi cunoscuţi şi rude
Nimic n-amână ora morţii lor,
Urechea cerului nu-i mai aude.
Am merita şi noi să mai trăim.
Daţi banii noştri pentru sănătate,
Că astăzi am ajuns să ne mândrim
Cu boala nostră, prima între toate.
Vrem viaţă pentru cei ce i-am născut.
Vrem viaţă pentru noi, aflaţi în viaţă,
Că moartea chiar în noi lucrează mut
Acum, când noi vorbim despre viaţă.
Vrem să trăim! Putem să dăm şi şperţ
Pentru măcar un an de sănătate.
Opriţi vă implorăm acest comerţ
De moarte şi de tot ce nu se poate.
Oameni politici, bunii noştri fraţi,
Noi v-am cedat şi ranguri şi proporţii.
Dar nu putem continua.
Stopaţi această competiţie a morţii…
Azi am mintit o persoana din anturajul meu. De ce am facut-o? Pentru ca adevarul l-ar fi deranjat! Oare am gresit? Nu stiu! Cert este ca minciunica ne-a ajutat pe amandoi…
Intelegem de mici ca a spune minciuni este un comportament util din punct de vedere social, ne permite sa avem relatii bune cu toata lumea si, ulterior, vedem cum societatea chiar incurajeaza comportamentele mincinoase.
Stim cu totii, ca toata lumea minte. Incepand de la banala afirmatie ”Vai, cat de bine arati azi!”, care poate sa fie o minciuna nevinovata, pana la minciuni care au un scop bine definit.
Se minte pentru a fi acceptat, pentru a avea succes. Pentru a obtine avantaje in munca, pentru a scapa de necazurile vietii cotidiene, pentru a evita controale si critici, dar si pentru a nu crea neplaceri: minciunile in scopul binelui.
Cred cu tarie ca am prins in viata doi mari poeti romani: Grigore Vieru si Adrian Paunescu. Daca primul este acum praf de stele si ne priveste parinteste din mijlocul ingerilor, celalalt este confundat pe nedrept cu mediocritatea. Pana nu este prea tarziu, cred ca este de datoria nostra sa facem cunoscuta opera poetului Adrian Paunescu. Sa-i dam Cezarului ce i se cuvine si sa facem un simplu exercitiu de imaginatie:
-Cine mai poate azi sa adune mii de oameni la un loc si sa le aduca atata emotie si lacrimi in ochi, cum face Adrian Paunescu?
Eu am instalat Windows 7 si… merge foarte bine! L-am instalat pentru a ma convinge ca merita sa fie primul sistem de operare pe care sa dau banii. Nu incurajez pirateria si nici nu tin neaparat sa intru in legalitate in domeniul Microsoft OS, dar nu vreau sa platesc, sa-l folosesc 2 luni si sa revin la Ubuntu cu sentimentul ca am fost furat! Bazandu-ma pe proverbul “Decat sa planga mama…”, daca nu o sa-mi convina, exclusiv pentru jocuri o sa folosesc in continuare Vista pe NeVe!
Revenind la Windows 7, merge foarte bine! Rapid si fara consum mare de resurse. Sunt sanse mari sa scot banii din buzunar…
Deşi pe jumătate adormită, ea simţi mângâierile lui. La inceput timide, ca şi cum i-ar fi fost ruşine. Apoi, mângâierile deveniră mai indrăzneţe. Mai mult…şi mai mult, pe tot corpul ei, mâinile lui se plimbau cu nesaţ asa cum se intimpla cam cu 4-5 ani in urmă, cand se cunoscusera prima data. Senzaţii pe care le credea uitate, se intorceau. Memoria sentimentelor era vie şi-o îndemnau şi pe ea să raspundă la fel. Mângâierile se ingrămădeau, se repetau, el o invăluia şi aproape o sufoca. Femeia era ca un virtej de senzaţii de nedescris. Deodată… nimic. Totul se curmă brusc.
- Ce s-a intimplat?, intreabă ea surprinsă. Te rog, nu te opri, mai vreau!
- Ssstt…, incercă el s-o liniştească, gata, am terminat!
Săptămânalul Sunday Telegraph, citat de NewsIn, a publicat recent un amplu material despre rromii din Ţăndărei (judeţul Ialomiţa) pe care îi acuză că au îmbogăţit oraşul lor natal pe spinarea Marii Britanii. Jurnaliştii britanici afirmă că, după aderarea României la UE, rromii din Ţăndărei au luat cu asalt oraşele Marii Britanii, banii obţinuţi de ei aici şi trimişi apoi rudelor din România fiind proveniţi din furturi, cerşit sau din ajutoare sociale.
Cu vorba-mi strâmba si pripita
Eu stiu ca te-am ranit spunând
Ca mi-ai luat si grai si pita
Si-ai navalit pe-al meu pamânt.
În vremea putreda si goala
Pe mine, frate, cum sa-ti spun,
Pe mine m-au mintit la scoala
Ca-mi esti dusman, nu frate bun.
Din Basarabia va scriu, dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea târziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.
Credeam ca un noroc e plaga,
Un bine graiul cel slutit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne, am fost mintit!
Cu pocainta nesfârsita
Ma rog iubitului Isus sa-mi ierte vorba ratacita
Ce despre tine, frate, am spus.
Din Basarabia va scriu,
Dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea tarziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.
Aflând ca frate-mi esti, odata
Scapai o lacrima-n priviri
Ce-a fost pe loc si arestata
Si dusa-n ocna la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnasii scot si astazi sare
Si nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia va scriu, dulci frati de dincolo de Prut.
Va scriu cum pot si prea târziu,
Mi-e dor de voi si va sarut.
Ma intereseaza subiectul, deoarece, la origini, sunt un basarabeano-oltean. Sau olteano-basarabean! Stiu ca suna ciudat! Bunicul din partea tatalui este nascut la Cahul iar cei din partea mamei sunt de pe malul drept al Oltului. Am trei bunici olteni si unul basarabean, deci matematic sunt un sfert basarabean…
Am intalnit-o de vreo 10 ori in cei 30 de ani pe care ii am. Ruda prin alianta. A fost si este sora sotiei unchiului meu. Regret ca nu am cunoscut-o mai bine, dar din pacate, rudele se mai aduna laolalta doar la nunti si la inmormantari. Prinsi in lupta cu viata, oamenii deriva sistemul primordial de valori si se raporteaza la lucruri marunte. Lupta cu prezentul si bucuria victoriilor cotidiene duc la estomparea relatiilor interumane, chiar si in sanul familiilor. Doar casatoria sau pierdera apropiatilor ii mai aduna pe toti, iar atunci sarbatoresc sau jeluiesc profund si pasional. Asa suntem si noi. Azi o sa ne adunam pentru a fi din nou impreuna. Din pacate Sanda nu o sa ne zambeasca!
Dumnezeu s-o odihneasca in pace si ingerii s-o stranga la piept!
Si-au spus părerea: