Ce s-o fi întâmplat? E prima oară când lipseşte. Poate e bolnav! Sau poate l-a otrăvit doamna cea rea! Cine o să mă trezească din somn? Cine o să mă sărute la sfârşit? Dragii mei pitici, haideţi să închidem cutia cu jucării! Piesa noastră nu se poate juca fără prinţ! Poate vine mâine…
Pentru concursul PAfoto, organizat de Calin Hera.
Foto: Claudia Simion
Mă simt bine în sinceritate. Caut compania oamenilor sinceri. Deși de multe ori îmi este greu să fiu sincer cu alții și chiar cu mine! E greu pentru că pot apărea momente când, paradoxal, nu pot fi sigur de sinceritatea mea. Atunci trec prin crize de identitate, adopt un comportament ciudat, si am sufletul zbuciumat! Sunt momente când nu pot să mă refac. Mă simt copleșit de prezent. Am teama că o dată pierdută sinceritatea e cumplit de greu să o recuperez. Atunci realizez cât este de frumos când cel ce imi este alaturi are nemarginită încredere în mine, în bunatatea mea, în iubirea mea, în cinstea mea și nu în ultimul rând în vrednicia mea.
Mie imi pasă de ce crede celălalt! Mă gândesc că sunt un fragment din istorie… Sunt foarte intrigat când descopăr că istoria mă minte!
Foto: Claudia Simion
E greu să trăiesc cu limite, dar probabil mult mai greu e să trăiesc fără ele. De aceea caut sensul pentru care trăiesc, caut să înţeleg pentru ca mintea mea să poată ordona ceea ce percep astfel încât să nu mă pierd în haos. Căut să mă delimitez de ceilalţi. Să imi stabilesc propriile direcţii şi limite, propriile explicaţii şi răspunsuri, căut atât de des să mă definesc şi să mă percep ca individ. E important pentru sănătatea mea să ştiu cine sunt, ce vreau, incotro mă îndrept, ce pot accepta şi ce doresc să schimb. Uneori reuşesc asta alteori nu îmi rămâne decât să sper că o voi putea face cândva.
Ma străduiesc din răsputeri să scap de limite, să ma testez pentru a vedea până unde pot merge. După ce descopar asta mă voi flexibiliza încercând să imi armonizez viaţa. Promit!
Evit să mă gândesc la limita finală rezervata de viaţă la un moment dat fiecăruia. Până atunci mă întreb şi experimentez limite noi şi de cele mai multe ori descopar că într-o lume limitată există ceva nelimitat. Mai devreme sau mai târziu, mai uşor sau mai greu, am descoperit că iubirea adevărată, credinţa şi speranţa sunt singurele daruri nelimitate oferite de viaţă pentru a putea face faţă provocărilor.
-Arthur, eu urmează să plec în cruciadă! Am bagajul făcut, calul este pregătit iar merinde am în traistă… A! Mai trebuie să-i pun doamnei centura de castitate! Cum tu ești cel mai vechi și devotat prieten al meu, îți voi încredința cheia.
-Sire, mă simt copleșit!
- Dacă nu mă întorc în 3 ani, o poți lua de soață. Am încredere că va fi în siguranță cu tine în acest timp…
Cavalerul își văzu de drum. După o oră de mers, prietenul cel vechi și devotat, îl ajunge din urmă:
- Sire, cred că din greșală mi-ați dat altă cheie!
Pentru concursul PAfoto, organizat de Calin Hera.
Avem nevoie de fapte bune pentru a ne dovedi valoarea morală, avem nevoie de voinţă, dar şi de certitudinea că ceea ce vom face va avea efectul dorit şi că vom ajunge acolo unde ne-am propus.
Moralitatea trebuie să aibă la bază respectul tău faţă de tine însăţi, dar şi pentru cei din jur! Legea morală spune că:” trăieşte în mijlocul semenilor, astfel încât să te agăţi demn de condiţia ta de om şi de condiţia întregii umanităţi”, iar legea juridică spune:” trăieşte în mijlocul semenilor tăi, astfel încât să fii demn cetăţean al patriei tale”. Rațiunea și imaginația sunt surse de libertate. Faceți uz de ele chiar și la alegerile din 6 decembrie!
PS. Se spune că un vot costă 50 de lei. Tu pentru ce sumă de bani ți-ai negocia moralitatea?
Tanţa, domnişoara Tanţa
E-o duduie foarte şic,
Zveltă, cu ochi mari şi negri,
Cap superb, năsucul mic,
Picioruşe lungi şi durde
Şi când se plimbă prin Tei
Toşi birjarii o admiră:
- Mă, halal de mama ei!
Ce profesie are Tanţa?
Uite, n-aş putea să spun;
Nici nu mă interesează
Chiar dacă o presupun.
Dar cum Tanţa-i delicioasă
Şi-are maniere fine,
Nici nu vreau să ştiu ce face,
Nici cu ce şi nici cu cine.
Ca vecini se mai întamplă
Ca să-i cer un ac sau aţă,
Sau îmi cere ea o carte
Până mâine dimineaţă.
O vecinatate dragă
Ne-a prins zilele-n cătuşe
Că ades intru la Tanţa
Fară să mai bat la uşe.
Tot aşa-ntr-o seară intru
Era iarnă grea şi ger,
Şi-o găsesc în pielea goală
Stând lângă calorifer.
Năucit de frumuseţea-i
Dau să mă retrag un pic
Însă Tanţa-mi spune:- Intră,
Intră dragă, nu-i nimic !
Am intrat şi beat de farmec
O-ntrebai plin de mister:
- Pentru ce stai goală, scumpo
Lângă acel calorifer?
- Fiincă-a fost proprietarul,
Mi-a răspuns şăgalnic Tanţa -
Şi-uite mi-am plătit chiria,
Iar acum, usuc chitanţa.
Chitanţa, de G. Topârceanu
Foto: Simion Cristian; Fotomodel: Codiţă
Copiii cred că generaţia noastră este o generaţie de pluş! Cred că noua nu ne lipseşte nimic… şi totuşi ne lipseşte ceva! Ne lipseşte esenţialul: prietenia. Ar trebui să ne dezvăluim gândurile acum când încă mai putem. Cât timp un copil rău nu ne trage de mustaţi. Vrem să fim cu cineva cu care să ne înţelegem reciproc! Asta vrem! Zâmbetele noastre timide pot umple sufletul dornic de frumos, de fericire, de prietenie. Noi toţi dorim şi vrem să avem prieteni! Dar, nu toţi prietenii sunt buni…
PA scris pentru concursul PAfoto, organizat de Calin Hera.
Ieri am votat cu inima!
Pe 6 decembrie voi vota cu… Mircea Geoană!
PS. Nu sunt dispus la deplasări! Voi vota o singură dată, în Bucureşti.
Se uită cu admirație la miri! Agale soarbe din cupa de șampanie. Nea Costache se apropie ușor și zice:
-Muzica e nasoală! Mâncarea e la fel! Iar mireasa cred că este gravidă!
-Domnule, cum iți permiți? Cum poți să spui toate astea de față cu un membru al familiei???
-Mă scuzați domnule, bate nea Costache in retragere! Nu am știut că sunteți tatăl miresei…
-Nu sunt tatăl miresei, mitocanule! Sunt sora ei!
Pentru concursul PAfoto, organizat de Calin Hera.
Romania
Germania
Era un zgomot infernal. Când treceau prin dreptul lui trecătorii iși puneau mâinile la urechi. El nu îi vedea, muncea cu sârg și cu gândul în altă parte! Avansa încet-încet, metru cu metru… Pe banca din parc, copilul era trist! Privea spre aleea plină de desene. Căsuța albă cu acoperiș roșu era primul său desen. Omul cu pickhammer sparge bucăti mari de asfalt. În curând casuța dispare. -Când o să fiu mare, o să mă fac arhitect!
PA scris pentru concursul PAfoto, organizat de Calin Hera.
Veliko Tarnovo
Pe această uşă,
Astfel scriu stăpânii:
Interzis să intre
Câinii şi românii.
Umblăm prin Europa ca bezmetici,
N-avem de lucru, n-avem bani de pâine,
În vremurile când nu mai contează
Deosebirea dintre om şi câine.
Acesta e şi continentul nostru,
Plutim incestuos din ţară-n ţară,
Copiii-nvaţă multilingv, cerşitul,
Cum pot şi omorî şi să şi moară.
Şi nimeni nu ne mai întinde mâna,
Decât cu viclenia jucăuşă,
De-a ne o prinde şi de-a o închide,
Cu minimum de riscuri, în cătuşă.
Noi suntem infractorii de serviciu
Ai Europei, care stă la pândă,
Aşa cum e cu alţii iertătoare
Ea ca pe sclavi încearcă să ne vândă.
Părinţii şi copiii mor, prin ţară,
Şi noi de noi ne-străinăm cu toţii,
Purtând pe umerii trudiţi şi gârbovi
Cămaşa rece a străinătăţii.
În plină degradare, zi şi noapte,
Invidia şi dorul ne apasă,
Ne lenevim, ne pervertim, ne ducem,
Că n-avem loc şi rost la noi acasă.
Umblăm prin Europa fără ţintă,
Ca nişte zilieri, de azi pe mâine,
Furăm şi siluim, mai şi ucidem,
Români la rangul dintre romi şi câine.
Adrian Păunescu
Azi mă întorc acasă! O săptămână am bătut Bulgaria de la est la vest şi de la nord la sud! Vă salut din Veliko Tarnovo. Dacă o lasă ucrainienii mai moale cu gripa, săptămâna viitoare sunt călare pe ei…
Elena nu putea să-şi închipuie de ce e atât de populară.
- Dragă EBA, să fie datorită părului meu blond şi strălucitor?
- Nu.
- Să fie datorită siluetei mele atrăgătoare?
- Nu.
- Să fie oare datorită hainelor mele de firmă?
- Nu.
- Atunci cedez.
- Asta e!
………………………………………………………………………………………………………………….
- Elena! Cedez! Nu mai pot! Mi-e teamă că nu-i mai fraieresc pe ăstia să mă mai voteze…
- Traiane, încercă să bei înainte de fiecare masă 100 ml de ţuică. Tăria, precum ştii din bătrâni, atenuează frica! Şi greaţa!
Rupt de beat, trântind uşa, intră în toaleta pentru femei şi începe să se pişe pe pereţi.
- Iar m-am îmbătat ca porcu’! Hâc! Mi-am pierdut antrenamentul! Hâc! Al dracu rom, mi-a rupt capu’! Da’ ce p##a mea, ăstia nu au pişoar??? Credeam ca Marinescu a furat doar bideu’…
Elena intră, cautând frenetic in poşetă. Când îl vede se răsteşte la el:
- Nu vezi nenorocitule că aici este pentru femei?
- Hâc! Da cucoană, da’ şi asta din mâna mea tot pentru femei este, zice Traian si cade cu faţa în balta gălbuie!
Nea Nicu, de la etajul 2, era prieten de o viaţa cu Nea Costache. Au facut armata împreună, nevestele lor sunt surori şi stau în aceeaşi scară de bloc. Oameni serioşi, prieteni de nedespărţit, au chiar aceleaşi simpatii politice. De când a desemnat preşedintele noul premier, relaţia lor a început să se tensioneze.
-De ce naiba nu-l vrea preşedintele pe Johannis, nu pot sa înţeleg! Toţi îl vor numai el nu şi nu!
-Costache, ce are neamţu’ ăla al tău şi nu are Negoiţa, întreabă Nea Nicu iritat. Amandoi sunt tineri, sunt pregătiţi şi cred că au acelaşi număr de case! Care e problema?
-Tu chiar crezi că va trece prin parlament??? Pierdere de timp…Nicule, mă enervează că se lungeşte aiurea toată treaba asta. Mai bine îl lăsau pe Boc pâna la alegeri şi era acelaşi rahat. Măcar luam şi noi banii de la europenii ăia…
Eliberarea focului lăuntric este primul pas important, dar şi dificil, pe care un om trebuie să-l facă pentru a putea merge mai departe pe drumul lui. Focul interior mistuie până şi dorinţa de luptă cu sinele. Sirena îl trezeşte din visare. Trebuie să plece în grabă. Să stingă focul altora. – Oare nouă cine ne stinge focul, gândeşte el în timp ce aleargă spre maşina mare si roşie.
PA scris pentru concursul PAfoto, organizat de Calin Hera.
E seară! Băsescu intră nervos în cabinetul lui Boc, ținând mâna la față.
- Emile, lasă votca din mâna și dă-mi o pungă cu gheață!
- Ce ați pătit, domnule președinte? De ce aveți ochiul vânat?
- Mi-a dat Elena Udrea un pumn!
- Pai, nu i-ați spus ce v-am învătat eu: “Timpul se oprește în loc pentru mine când privesc în ochii tăi”?
- Aaa, așa era?! Eu i-am spus: “Ai o fața de îmi stă ceasul!”. Lasă că-i dau și Internele…se calmeaza ea!
Off topic: Cum bine observați, blogul s-a schimbat la față! 
-Săru-mâna, Tanti Marcela!
-Ziua bună, domn’ poştaş!
-Nea Costache e acasă?
-Este! Da’ ce e cu mătăluţă pă la noi, că dară nu e zi de pensie?
-E! Am o vorbă cu Nea Costache…uite-l că vine.
-Nea Costache, să trăieşti! Inchide uşa, să nu ne audă niminea! Bre, am venit să te pregătesc… Io, joi nu mai vin! O fi zi dă pensie da’ vin dăgeaba! Spune-i matale lu’ Tanti Marcela, că mie mi-e ruşine!
-Bă, tu eşti prost? Cum adicălea vii dăgeaba? Noi suntem acasă, nu plecăm nicăierea.
-Oi fi bre, oi fi, da’ bani n-am să vă dau!
-Vezi că te iau la palme! Ce, tu te crezi dă capu’ tău, ca Băsescu??? Dăm cu tine pă jos dă nu te vezi!!! Ne ajunge un golan!
-Lasă-mă bre să vorbesc! Nu vă dau bani pentru că, cică, nu mai vine tranşa a treia! Lasă că te descurci matale până la alegeri! Mai e un pic!
Si-au spus părerea: