O minivacanţă de o săptămână la munte a venit la fix după maratonul automobilistic din concediu. De data asta am ales Valea Prahovei, Sinaia mai exact. E aproape de Bucureşti, aer curat, linişte ca la sanatoriu şi se mănâncă bine. Vă las cu pozele:
Totalul? Vreo 5000 kilocalorii de persoană, după părerea mea! 
Un ardelean în Bucureşti, la semafor, pe timp de ploaie.
Trece o maşină şi îi stropeşte pe toţi din cap până-n picioare.
Bucureştenii încep să înjure de mama focului în timp ce ardeleanul e calm.
-Apăi, domnule dragă, la noi la Cluj nu-i aşe! – zice către ceilalţi.
-Da’ cum?
-Păi, dacă te stropeşte o maşină, şoferul opreşte, dă înapoi, te urcă în maşină, te duce acasă la el, faci duş, mănânci, dormi la el, şi aşa timp de trei zile, iar la plecare îţi dă 100 de euro.
- Ai păţit tu aşa ceva?!? – întreaba unul mai neîncrezător.
- Nu eu. Nevastă-mea.
De la intrarea în Solvacia şi până la Praga drumul a decurs fără incidente notabile. Nu cred că trebuie plictisit cititorul cu opririle noastre la toate spaţiile de serviicii ale autostrăzii pentru ca un prieten să-şi potolească zbuciumul lăuntric provocat de Cola rece + Redbull + cipsuri + ciocolată + bere + Nestea + Dumnezeu ştie ce alte o mie de chestii o mai fi mâncat, prilej bun pentru noi de a ne dezmorţi oasele şi a face caterinca obligatorie în asemenea cazuri.
Deoarece am călătorit cu viteza melcului aflat în plină astenie de primăvară, am ajuns în Praga la ceas de seară. Ne-am cazat şi, călăuziţi de o prietenă care mai vizitase oraşul în copilărie cu părinţii, pornim spre castelul din oraşul vechi pentu a prinde schimbul de seară al gărzilor. De la hotel până acolo am urcat cam cât urcă şerpaşii de pe Kilimanjaro într-o zi senină de vară. Ajunşi acolo cu limbile scoase de un cot pentru a ne ventila natural, exemplu urmat de la cel mai bun prieten al omului, suntem anunţaţi că doar la prânz este schimbul de gărzi cel pompos, seara doar se coboară drapelul în bernă. Prietena noastră a scăpat la mustaţă de cuvenita răsucire de grumaz doar pentru că eram prea obosiţi. Seara ne-am petrecut-o la restaurant mâncând preparate autohtone stropite din belşug cu Krušovice, Urquell Pilsner şi Budweiser, nu neapărat în ordinea asta.
A doua zi de dimineaţă eram toţi aliniaţi în faţa castelului pregătiţi de vizitare. Şi am vizitat! Vreo 3 ore. Concluzie: Dacă ajungeţi în Praga, mulţumiţi-vă să vedeţi castelul doar din exterior. E superb! Intraţi în curtea interioară. E foarte frumoasă! Şi e gratis. Nu vizitaţi interiorul castelului. E gol! Nu pierdeţi nimic! Noi am plătit 250 de coroane pentru a afla asta…
Trebuie să vă spun că zona turistica a Pragăi este formată din “Oraşul Nou’ şi “Oraşul Vechi” despărţite de un minunat pod peste Vltava. Ambele zone sunt înţesate de turişti. E un fel de Turnul Babel… Preţurile cele mai mari sunt în preajma castelului şi în piaţa unde tronează ceasul din capătul articolului. Obosiţi şi înfometaţi decidem să luăm masa la una din terasele din zonă. Găsim una unde preţurile sunt decente şi ospătăriţele viceversa. Buuun! Comandăm bere şi aşteptăm mâncarea. Pe mese, pe un stativ din lemn în forma literei T, pe fiecare parte a lui, stau la soare câte 5 covrigi săraţi. Cum ei merg al naibii de bine cu bere, în 5 minute dispar ca şi cum n-ar fi fost. Vine mâncarea, încă un rând de bere, veselie, voie bună, cerem nota şi ŞOC! Un covrigel costă 30 de coroane. 2 mese a câte 10 covrigei fiecare inmulţit cu 30 de coroane bucata = 600 de coroane adica 108 lei. Bineînţeles că ne-am certat cu ei. Nu erau trecuţi în meniu şi preţul era băgat din burtă în funcţie de mutrle clienţilor… Se pare că noi nu prea etalam nişte priviri inteligente! Altă concluzie: mare grijă la preţuri în Praga. Poţi fi jumulit de bani destul de uşor şi fară remuşcări.
Va urma!
O femeie şi un bărbat stau faţă în faţă în compartimentul de clasa I a unui tren accelerat. El încearcă să intre în vorbă cu ea şi o întreabă mieros:
-Cum vă numiţi, stimată domnişoară?
-Carmen! -răspunde tânăra, clipind precipitat.
-Oh, este un nume foarte frumos! Să ştiţi că vi se potriveşte… -observă bărbatul apoi îi zâmbeşte galeş.
-De fapt, mă cheamă Paraschiva. Paraschiva Acotoarbei dar numele ăsta nu-mi place. Maşinile şi bărbaţii sunt lucrurile pe care le iubesc cel mai mult pe lume şi de aceea mi-am ales numele ăsta, Car şi Men, simplu, nu?
-Aaaa! Da! Simplu!
-Dar dumneavoastră cum vă numiţi? -întreabă domnişoara ţuguindu-şi buzele roşii ca focul.
-Păstrând raţionamentul dumneavoastră, mă numesc Berepi**ă!
Deşteptarea a fost la ora 8. După toaleta de dimineaţă şi căratul bagajelor la maşini am năvălit voiniceşte la micul dejun. Aici am găsit un ospăţ în toată regula, mâncare cât să hrăneşti o nuntă de olteni cu tot cu masa de a doua zi din casa mirelui plus “ciorba miresei” servită zgomotos cu rudele de la ţară. Un munte de mezeluri feliate cu briciul, brânzeturi provenite de la mame eroine de viţei sau iezi, o movilă de ouă fierte şi ciobite drăgăstos de mâinile catifelate ale gospodinelor maghiare, salată cu multă ceapă pentru turiştii francezi, supă incoloră cu miros de nutreţ proaspăt cosit pentru cei asiatici şi unt cu gem pentru cei români.
După masă, cei cu digestia sănătoasă şi tranzit intestinal normal, au mai dat o raită prin camere, cică să se asigure că nu vor uita nimic înainte de check out! La recepţie, un domn ce vorbea engleza puţin mai stângaci decat Iliescu, ne-a dat rest la euro în forinţi (pe care i-am cheltuit pe tâmpenii în prima benzinărie), (atenţie, la unguri benzina şi motorina sunt mai scumpe decât la noi!). Îi zicem un “Viszlát!”, primim un “Goodbye!” şi plecăm mai departe…
Fuse, fuse şi se duse, zice o vorbă din bătrâni! Aşa s-a dus şi concediul meu…
Pentru vara asta am ales o plimbare cu maşina până la Praga. De ce cu maşina? Păi: 1. timpul mi-a permis asta; 2. am vrut să poposesc şi în alte oraşe întâlnite în drum şi 3. mi s-a luat de avion pe distanţe scurte, parcă aş fi în teleportor. După îndelungi căutări pe net şi actualizarea hărţilor GPS-ului, am ales ruta Bucureşti-Budapesta-Bratislava-Brno-Praga. Să vă povestesc mai pe îndelete… Read more…
A devenit obisnuinţă să fim înşelaţi. Suntem înşelaţi la piaţă, la supermarket, la coadă la covrigi sau lapte şi mai ales atunci când cumpărăm valori mari (case, maşini). Bineînţeles, nici eu un fac exceptie de la marea de oameni escrocată de unii sau de alţii. Încerc să stau cu ochii în patru şi să nu fiu prins niciodată cu garda jos. E, cu toate astea uneori sunt bun de plată!
V-am mai povestit eu ca anul asta mi-am cumparat un apartament… Ei bine, toate bune si frumoase pâna aici (exceptând faptul că am fost tras in piept de vechiul proprietar cu câţiva euroi)! Am început să caut pe net firme care au ca obiect de activitate renovări, amenajări şi alte chestii inutile dar care fac plăcut cu ochiul nevestei, soacrei, vecinilor, când privesc întrebător cu coada ochiului din uşa de la intrare, şi mai ales musafirilor. Cică nu-ţi poţi invita amicii la o bere rece pe caniculă dacă tavanul este cojit şi stă să cadă! Dar asta este o altă poveste… Buuun! Negăsind nimic pe net care să mă satisfacă la preţuri de bun simţ (nu vă gândiţi la ce mă gândesc eu că aţi putea să vă gândiţi! ) am început să întreb în stânga şi-n dreapta, dar mai ales în faţă! Adică la prieteni şi cunoştinţe. Aşa, din aproape în aproape am ajuns la o firmă de familie (lucrează fraţi, cumanaţi, verişori…). A fost “chimie” la prima vedere. Văzut-plăcut-tocmit!
Acum sunt cu casa aranjată. Baieţii ăştia chiar îşi cunosc meseria. Sunt foarte mulţumit aşa că vi-i recomand şi vouă! (Mai ales că mi-au promis un discount dacă le fac reclamă!
Si-au spus părerea: