Telefon peste moarte

Sfântul Antonie cel Mare, vrând să pătrundă adâncurile scopurilor providenţei, adresă într-o zi lui Dumnezeu următoarea rugăciune: “Doamne, pentru ce unii mor de tineri, pe când alţii ajung la cea mai adâncă bătrâneţe?”. Şi Dumnezeu îi răspunse: “Antonie, vezi numai de tine! Aceasta este judecata lui Dumnezeu, ce nu ţi se cade ţie a cunoaşte.”

Moartea vine pe neaşteptate şi pentru copilul din leagăn, şi pentru tânărul nepăsător, şi pentru bătrânul înălbit de ani. De nimic nu-i mai sigur omul pe pământ, decat de moarte. Că ai să trăieşti mai mult, nu ştii; că ai să fii mai bogat, nu ştii; că ai să fii mai sănătos decât eşti, nu ştii; dar că ai să mori, ştii!

Pe pământ sunt zile, nopţi şi sunt ani; dincolo de mormânt nu este decât vesnicie.

Dumnezeu să te odihnească unchiule! Somn uşor nenea Stelică!

Simion Stelian
1962-2010

…

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.

Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
şi nu mai vine înapoi.

Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.

Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.

Telefon peste moarte de Adrian Păunescu