Străin în Bucureştii Noi -2

Ajuns în Gara de Nord, abătut şi chinuit de o foame teribilă, Bobi se aşeză pe o bancă pentru a reflecta la prezent şi mai ales la viitorul său pe termen mediu şi lung. Tânărul concluzionează că prezentul îşi cere drepturile printr-o haleală la foc automat. Cum banii obţinuţi din vânzarea lănţişorului şi a ghiulului de argint, proprietate personală după ultima partidă de barbut, i-au fost confiscaţi de controlorul de bilete pe motiv că “de ce gâtu’ mă-tii circuli bă fără bilet cu trenul meu”, acţiunea Haleala părea compromisă. Fire prevăzătoare, Bobi îşi ascunsese în ciorapul drept câţiva lei, pentru situaţii căcăcioase, cum le zicea el.

- Să-mi iau ceva de băgat la maţ sau o tărie  mică? - se întrebă eroul nostru indecis.

După doi mititei cu pâine, muştar din belşug şi o bere la halbă, viitorul se vede în roz! Plin de optimism, tânărul recapitulează în gând următoarele mişcări strategice:

- Trebuie să ciordesc nişte bani şi să-l sun pe varu’ Titel!

Vărul Titel era bucureştean cu acte – de flotant e drept, dar tot acte sunt şi alea – de vreo şase luni de când venise la muncă în Bucureşti. În Dorohoi toate rudele sale se mândreau cu Titel! Circula o vorbă cum că ar fi ajuns mare afacerist în Capitală, în realitate tânărul vulcaniza anvelope la un service în Bucureştii Noi.

Ca urmare a unui filaj scurt, în care o uşurează de geantă pe o doamnă foarte concentrată la tabela cu Sosiri, Bobi se retrage victorios spre un telefon public pentru a-l suna pe Titel.

- Alo, Titele? Bobi sunt bă, văru’ tău, am ajuns în gară!

- Salut bă ţărane! Vezi că io te aştept la metrou… ia-l şi tu până la 1 Mai.

Călătoria cu metrolul de la Gara de Nord până la 1 Mai nu va fi povestită pentru a nu plictisi cititorul. Merită menţionată doar trecerea în patru labe pe sub barele de metal ale porţii de acces şi uimirea sinceră vis-a-vis de precizia cu care domnişoara, ce se auzea în difuzoarele metroului, nimerea staţiile şi pozitionarea peroanelor, pe stânga sau pe dreapta!

Va urma!

Străin în Bucureştii Noi -1

Bobi, în ciuda numelui, s-a născut în Dorohoi! Venirea sa pe lume, acum vreo douăzeci şi ceva de ani, a umplut de bucurie Spitalul Municipal din localitate, lăsându-se cu chirăituri din partea familionul prezent în formulă completă la uşa Salonului de naşteri. Cu o sticlă de vin pelin în mână, tatăl nou-născutului stigă din toţi rărunchii, pentru a se putea face auzit peste larma de pe holul spitalului:

- E băiat bă, e băiat! Am un băiat! O să-l botez Bobi ca p-ăla din Dallas…  să ajungă om mare, cu Mercedes şi cu muiere frumoasă ca Pamela!

…

După ce a absolvit cu brio Şcoala Profesională din incinta Liceului Industrial, la clasa de Tinichigerie auto a maistrului Ion Manivelă, Bobi a hotărât că este numai bun de  însurătoare, acum având Atestatul la mână!

Pe Maricica a cunoscut-o, într-o seară monotonă şi ceţoasă, la intrarea Cinematografului Melody, în a cărei sală întunecoasă, pe fundalul unui film rusesc de război, s-a consumat prima lor idilă.

Razele zglobii ale Lunii pline de August se jucau voioase şi-i luminau cu sârg drumul de la muncă spre casă. Ajuns în spatele blocului, Bobi s-a oprit să urineze în parcare, printre maşini, aşa cum îi era obiceiul. Nu mică i-a fost mirarea când a văzut-o pe Maricica agitându-se ritmic şi apăsat cu Costel, colegul sau de la Service, în noua lui Dacia 1310 Break, roşie şi cu îmbunătăţiri. Doar aburii rachiului de sfeclă l-au împiedicat să se ia la trânta cu cei doi, intr-un adevărat gang-bang moldovenesc ! Prins într-un moment delicat, până şi-a “rearanjat” ţinuta, cei doi au profitat şi duşi au fost!

Acesta a fost momentul zero pentu Bobi! Scârbit de Maricica şi dezgustat de rachiul de sfeclă, eroul nostru a avut un moment de geniu şi a reflectat cu voce tare:

- Băi nene, d-aia se spune că moldovenii sunt beţivani şi moldovencele sunt curve!

Hotărât să schimbe mediul şi atras de mirajul Capitalei, tânărul nostru a hotărât să ia calea Bucureştilor!

- Pai ce? La ăia nu se turtesc maşinile?!? – se întreabă Bobi ironic.

Va urma!

Gânditorul de la FAUR

Demult, pe vremea când Mariana Moculescu era virgină iar Gheorghe Funar juca table cu tinerii unguri din vecini, când în cartierele muncitoreşti doar apa caldă era mai rece decât apa rece, pe vremea când vecinii împrumutau osul de porc la tot palierul să facă ciorbă iar Şoimii Patriei o înfulecau cu poftă după o zi de cules plante medicinale, locuia în cartierul Titan din Bucureşti un exceptional gânditor al momentului, strungar de meserie la secţia Sculărie a uzinei FAUR.

În garsoniera sa comfort I, situată stradal şi la etajul opt, distinsul domn îşi propusese să chibzuiască câte o cugetare în fiecare zi – faptic, procesul se întâmpla de obicei seara după Telejurnal – şi s-o noteze pentru posteritate!

După “Nicio masă fără peşte că partidul ne beleşte” de alaltăieri şi “Viitor de aur ţara noastră are, noi sădim ca proştii sfeclă pe ogoare” de ieri, gânditorul nostru surâde în barbă foarte mulţumit de cugetarea ce o ticluise pentru azi:

- “Trecut de rahat, prezent de rahat, bine că n-aveam nici un viitor!” – n-are rimă da’ merge şi aşa… -zice dânsul, ascuţindu-şi creionul chinezesc.

…

De iarnă

Noaptea a îmbrăţişat  în grabă căsuţa de la marginea satului strecurând în strânsoarea ei un strop din răcoarea nopţilor lungi de Ianuarie. Zgribuliţi, oamenii s-au retras în casă, aşteptând triumful netăgăduit al zorilor.

În liniştea răcoroasă a odăii joase, spoită în alb lăptos, buştenii trosnesc furioşi suduind cu scântei, în limbi de foc, pe bărbatul ce îi aţâţă, suflând în ei din străfundul plămânilor. Broboane mari de sudoare se scurg de pe fruntea lată şi încreţită apoi îşi continuă nestingherite drumul spre linia coroiată a nasului, dându-şi ultima suflare, cu zgomot, pe tabla de la gura sobei.

- Futu-te-n cur Boc cu accizele tale! Să vii tu să aprinzi focul fără motorină! -zice printre dinţi bărbatul, ştergându-şi transpiraţia de pe faţă cu mâneca hainei.